Si inca 8 metri

O joaca cu bumbac 8/2 pentru warp si bumbac mercerizat penru weft, cu culori  calde combinate  cu negu pentru un contrast  putenic.

Cu el am invatat ce inseamna sa ai tensiune inegala, o parte din urzeala sa se lase in timp ce alta e intinsa la maxim. Si ca uneori cocletii din margine pot sa se prinda de ita de langa, si sa iti schimbe modelul- adica sa iti coboare o ita cand nu e cazul, si sa apara greseli.

La jumatate cred ca am cedat si am taiat ce lucrasem, oricum erau deja vreo 5 metri, si sa leg din nou urzeala ramasa pentru inca 4 metri de tesut, dar doar asa am mai reusit sa echilibrez tensiunea.

A fost prima mea incercare de a face un model cu inimioare, care este un derivat din  twill, are o sustinere minunata dar si elasticitatea necesara ca sa poti face o legatura reusita.

Ambele bucati au ajuns la prietenele mele, cadou, inca nu era momentul potrivit pentru vanzare, simteam nevoia sa mai invat cum sa stapanesc firele salbatice.

Dar imi ramane mereu drag.

Total - 17 metri tesuti.

Cum e sa tesi?

Greu de spus.

E usor sa calculezi in ore, metri de fire, metri de material.

E mult mai greu sa calculezi cate miscari faci, cum gandesti locul fiecarui fir, cum te gandesti la combinatiile de culori, cum le intinzi si le piepteni cand te trezesti cu cativa metri de fire incurcate, cum treci fiecare fir cu mana si il asezi la locul lui.

Cum arunci de fiecare data suveica si apoi bati firul la locul lui. Cum vezi modelul ca se formeaza iarasi si iarasi sub ochii tai.

Cum de fiecare metru agati vise, ganduri, melodii, ore de lucru, nopti nedormite, si speranta ca acesta va fi mai frumos, mai bun, mai pretuit de destinatar.

Cum speri apoi sa vezi poze cu mame si bebelusi fericiti, infasurati in lucrul tau, in ceva lucrat fir cu fir de mainile tale.

Si atat de greu cand totul se destrama, cand dai gres, cand nu e destul, nu e perfect, nu e.

Amintiri din copilarie

Ma gandesc de ceva timp sa scriu despre motivele pentru care am ales tesutul. Dar mi-am dat seama ca fie fac o postare kilometrica din care se intelege prea putin, fie o iau pe tehnica pasilor marunti, cu un istoric despre toate etapele prin care am trecut in tot ce inseamna handmade.

Cred ca pe la 5 ani am invatat sa tricotez de la mama si de la bunica. Imi faceam cordelute tricotate lucrand toate randurild pe fata. Adica iesea un fel de elastic. Tin minte un ghem mare de fir roz, probabil un acryl, si o pereche de andrele albastre din aluminiu. Mi-a luat ceva timp sa inteleg cum e cu primul si cu ultimul ochi pentru ca initial nu le lucram pe niciunul asa ca in margine aveam mereu un ochi luuuung care se taraia dupa mine.

Ma uitam fascinata la mama cand cosea la masina, miscarile masinii clasice de cusut cu pedala ma vrajeau. Mai era si zgomotul relativ constant, miscarea acului, cum invartea din roata ca sa mearga mai repede... fascinant. Inca nu stiu eu prea bine sa cos dar este pe lista de TO DO.

Apoi iarna bunica uneori torcea lana. Fascinant, de neinteles, mai ales ca nici acum nu stiu ce se facea din lana aceea. Dar stateam la caldura, ea tot torcea, parca erau si ceva ajutoare in jur. Vremuri frumoase.


Un alt mestesug cu care mi-am ocupat multe zile de vacanta a fost cusutul. Pe etamina, cu rosu in general, faceam modele din clasicele cruciulite, si tin minte cum m-a invatat bunicul o tehnica prin care si dosul sa fie frumos si cat mai ordonat, pentru ca el considera asta un criteriu fara de care lucrul nu putea avea valoare.

Apoi am tot tricotat si crosetat, fara rezultate vizibile in general, pentru ca fie desfaceam tot, fie imi venea in minte alt model di abandonam prima varianta. De aici mi se trage si astazi numele de Penelopa- asa imi spune sotul meu cand vede ca iarasi iau andrelele si ma pun pe treaba.

Dar in perioadele stresante sau plictisitoare, e atat de relaxant sa nu stai degeaba la televizor, ci sa stai acoperita intr-o patura moale si mainile sa lucreze, ritmic, constant, uniform. O forma rudimentara de terapie, dar care functioneaza de minune.

Da